sâmbătă, 19 iunie 2010

Workshop 28 iunie 2010

Atelier de autoexprimare
-Ştiu să comunic, îmi place să comunic-


Ai multe de spus, dar te temi să rosteşti ceva crezând că ceilalţi vor zice că ceea ce gândeşti nu este destul de bun!

Când întâlneşti oameni necunoscuţi aştepţi să fii abordat, nu eşti tu cel care iniţiază discuţia, te laşi ales în loc să alegi!

Nu laşi amabilitatea la o parte nici măcar atunci când o persoană îţi încalcă drepturile pentru că vrei ca lumea să te placă!

Le permiţi prietenilor să te ia peste picior pentru că gândeşti că până la urmă ei ţin la tine şi sunt doar nişte glume nevinovate!

Ai vrea ca lumea să te vadă ca persoana capabilă şi sociabilă care eşti, doar că nu ştii cum să laşi această persoană să fie văzută de cei din jurul tău!

SAU

Toată lumea te cunoaşte drept certăreţ şi observi că oamenii încep să te evite!

Eşti o persoană cu tendinţa de a domina şi îţi e greu să consideri pe cineva egalul tău, orice egal înseamnă competiţie!

Nu ştii cum să te exprimi decât fiind intruziv sau agresiv!

Ţi se reproşează că te gândeşti doar la tine, ignorând nevoile celorlalţi!

Fără să vrei, în orice dialog eşti cel care monopolizează discuţia, eşti mai mult emiţător decât receptor!

Ţi-ai asumat rolul de iniţiator al discuţiilor şi ai avea nevoie ca uneori să fii şi tu cel căutat, să fii şi tu cel care primeşte atenţie fără să o ceară?


Dacă una sau mai multe din situaţiile de mai sus îţi sună foarte familiar, cu siguranţă workshopul pe care îl propunem este pentru tine! Află că nu eşti singurul care experimentează aceste situaţii frustrante în contactele sociale, însă eşti singurul care poate decide schimbarea!

Te invităm la un atelier practic de comunicare! Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu vom vorbi despre comunicare, ci vom comunica! Tu vei avea ocazia să interacţionezi cu alte persoane, să înveţi să te exprimi autentic şi asertiv şi să îţi depăşeşti barierele într-un mediu în care te vei simţi sigur şi confortabil să faci acest lucru! Apoi, urmează să aplici în viaţa ta cotidiană ceea ce ai dobândit alături de ceilalţi în grup!

Este un workshop de autocunoaştere prin relaţionare, bazat pe descoperirea şi fructificarea propriului potenţial şi a propriilor resurse neconştientizate!

Dă-le celorlalţi prilejul să vadă acea persoană minunată pe care, poate din teamă, poate din lipsa de încredere în abilităţile de comunicare, o ţii ascunsă, lăsând doar părţi din ea să se întrevadă! E timpul ca ea să fie văzută şi admirată! E timpul ca TU să fii văzut, cu adevărat văzut, şi admirat!

Workshopul are un numar limitat de participanti.
Data: 28 iunie
Orele: 18:00 - 21:00

Locatia va fi ulterior comunicata participantilor
Traineri: Andreea Măţăuan(psiholog); Luiza Udrea(psiholog)
Incrieri si intrebari : andreeamatauan@yahoo.com sau udrealuiza@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu